În acest context, Dr. Oetker Professional își arată sprijinul față de colegii de industrie punând la dispoziție toate resursele de comunicare disponibile pentru a oferi informații pertinente, utile și, atât de necesar acum, încurajatoare. Cel mai recent exemplu: seria video de opinii #professionaltalk de la colegi din industrie.
Cea mai recentă și relevantă modificare este stabilirea prin ordonanță militară a închiderii tuturor localurilor în zona de servire și consum al produselor alimentare și al băuturilor. Ce le rămâne la dispoziție jucătorilor din domeniu este deservirea clienților de la distanță, fără ca aceștia să rămână să consume în local, adică doar formulele de tipul „drive-in”, „room-service” sau livrarea la domiciliu prin curier.
Lucrăm într-un domeniu dependent de fluxul de numerar, în care fondurile de rezervă generale se rezumă la cele pentru următoarea lună. Fiecare zi în care clienții nu pot trece pragul restaurantelor se traduce prin pierderi semnificative. Iată ce măsuri pe termen scurt au luat până acum diverșii jucători și care îi pot ajuta și pe cei care caută soluții de răspuns imediat:
- Încurajarea comenzilor cu livrare la domiciliu prin crearea unor oferte speciale
- Extinderea opțiunilor prin care se poate plăti și livra comanda de mâncare
- Crearea unor evenimente online prin care se păstrează comunicarea cu clienții și pe perioada închiderii
- Comunicarea către clienți a tuturor măsurilor de igienizare luate în bucătărie, pentru a încuraja efectuarea cu încredere a comenzilor la domiciliu
- Reducerea pe cât posibil a cheltuielilor oricât de mici, inclusiv scoaterea din priză a frigiderelor, congelatoarelor etc.
- Donarea către cei nevoiași a stocurilor care altfel s-ar irosi
- Inițierea negocierilor cu partenerii comerciali despre posibilele extinderi ale termenelor de plată
Dincolo de măsurile care țin de diminuarea pierderilor materiale, cele mai importante sunt cele care țin de igienizare.
Proprietarii responsabili au luat în această perioadă măsuri suplimentare prin care să garanteze siguranța locurilor în care se face mâncare.
Pe lângă faptul că aceste măsuri trebuie luate din punct de vedere moral și legal, e util ca aceste măsuri să fie și comunicate către clienți. Contextul global îi face pe cei mai mulți să privească cu mai multă suspiciune organizarea din bucătărie, așa că localurile trebuie să spună explicit că înțeleg gravitatea situației și a responsabilității pe care o poartă.
- Asigură-te că respecți strict legislația sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentului, de la furcă la furculiță, cum se spune.
- Urmează toate instrucțiunile date de surse oficiale – Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Interne.
- Comunică online ce măsuri ai luat
Pe lângă măsurile imediate pe care fiecare proprietar de restaurant le ia pe cont propriu, la nivel de breaslă se pune presiune pentru ca statul să intervină.
Organizația Patronală HORA cere 5 măsuri imediate, de la șomaj tehnic cu plata a 75% din venituri și taxele aferente suportate de către stat până la acordarea rapidă de credite guvernamentale pentru nevoi de lichiditate.
Uniunea Generală a Industriașilor din România (U.G.I.R) propune și ea un pachet de măsuri pentru Guvernul României cu rolul de a sprijini activitatea economică. Printre ele, instituirea unui fond prin care să se asigure capitalul de lucru pentru IMM-uri (cu dobândă zero), asociat altor instrumente care să combată deficitul temporar de cash al acestora.
Rămânem conectați la noutățile relevante pentru colegii din industria ospitalității și revenim cu informații utile pe măsură ce apar.
Între timp, așteptăm să ne spuneți cum vedeți situația actuală și ce mesaj de încurajarea le-ați transmite colegilor de breaslă.
Resurse: