În ultimii ani, obiceiul de consum al mâncării s-a schimbat în România, aplicațiile de Food Delivery fiind la mare căutare. Asta nu înseamnă că restaurantele sunt sortite falimentului, ci pur și simplu ele trebuie să se adapteze noilor tendințe.
Viteza cu care viața consumatorilor se desfășoară este în strânsă legătură cu modalitatea în care aceștia aleg să își procure hrana. Așadar, soluțiile oferite de aplicațiile de food delivery le satisfac nevoile pe deplin.
De ce ar trebui să începi să îmbrătișezi trendul de Food Delivery ?
1. Milenialii sunt publicul tău țintă
Stilul de viață, preferințele și alegerile lor îi fac cei mai buni candidați pentru a fi clienții tăi. Puterea lor de cumpărare este mare, gusturile lor în materie de mâncăruri sunt din ce în ce mai sofisticate, preferând bucătăria internațională și cea experimentală.
2. Diversitatea noilor canale de distribuție
Dacă până acum scopul tău principal era să îți calce câți mai mulți oameni pragul, acum ai la dispoziție o multitudine de aplicații prin care mâncarea ta poate ajunge într-un timp record în casele consumatorilor, iar tu vei observa cum numărul clienților și al comenzilor va crește considerabil.
3. Clienții tăi se vor bucura de mâncare exact atunci când au nevoie
Dacă drumul până la restaurant nu este cel mai scurt, plăcut, lipsit de aglomerație, noile aplicații îți ajută clienții să se bucure de bunătățile tale exact atunci când vor. Fie că dau comandă din mașină, în drum spre casă, fie că își comandă la birou, înainte de pauza de prânz, ei se vor bucura de tot ce le oferi, în confortul locuinței sau al biroului lor.

4. Piața de food delivery este în continuă dezvoltare
Experiența vizitei unui restaurant este cu adevărat specială, dar, în ultima vreme, clienții aleg să experimenteze noi tipuri de mâncăruri și în intimitatea casei lor. De aceea, te sfătuim să începi să livrezi mâncare prin intermediul aplicațiilor de Food Delivery.
Acest trend este în continuă dezvoltare, iar posibilitățile pe care aceste aplicații ți le oferă îți vor aduce beneficii directe pe viitor. Deocamdată, livrarea se face cu ajutorul oamenilor, al mașinilor, al bicicletelor și al motocicletelor, dar dezvoltarea tehnologiei mărește orizontul acestui trend. De exemplu, Uber își propune să dezvolte un serviciu de livrări cu drona, funcţional până în 2021.* Acest lucru ne face să credem că în câțiva ani vei putea livra și tu mâncarea la geamul apartamentelor, cu ajutorul unei drone.
Viitorul sună bine, nu?
*Sursa: news.ro, https://bit.ly/2JZEx9a